Major Tamás
Creatorul sistemului Control Ice, a crescut în gelateria părințiilor, iar începând de adolescență a ajutat părinții în producerea și vânzarea înghețatei, și îi face plăcere să cunoscă gusturile preferate a clienților.
Mai târziu a obținut diploma de licență în economie și este managerul afacerii de familie și inițiatorul produselor noi.
Misiunea lui este de a contribui la creșterea eficienței și să elimine irosirea înghețatei.
Consideră că este sarcina lui să creeze sisteme care ajuta producătorii de înghețată în a cunoaște nevoile cliențiilor, prin urmare fiecare gelaterie poate modela gama de produse pe baza gusturilor clienților, eliminând cheltuieli inutile și irosirea.
Tóth Attila – Péter
Attila este prietenul lui Tamás din copilărie, a absolvit ca inginer de sisteme software, apoi a continuat studiile în Abudhabi, și-a început cariera la Microsoft ca și un programator excepțional. Împreună cu Tamás înființează planul bazei de date a sistemului Control Ice.
Scopul fiind să ofere un software care poate fi utilizat și de către o bunică fără nicio pregătire specială. Consideră că sarcina lui este de a proiecta sisteme, care simulează cât mai bine realitatea, prin urmare pot fi folosite în mod intuitiv, și oferă date exacte care ajută la decizii de management.